Homeopatia: instrucţiuni de folosire

Cum se citeşte eticheta unui tub homeopatic ?

“Suşa” desemnează materia primă utilizată la baza medicamentului homeopatic. Numele suşei este exprimat în limba latină: acest lucru permite medicilor din întreaga lume să identifice cu ușurinţă  şi cu precizie medicamentele.

Una dintre caracteristicile medicamentului homeopatic este faptul că se prezintă sub formă de diluții. Numărul (9 în exemplul alăturat) indică nivelul diluţiei. În acest exemplu, 9 CH înseamnă că materia primă a fost diluată de 9 ori la 1/100 (1 picătură de materie primă în 99 de picături de soluție hidro-alcoolică).

Cele două litere C.H. înseamnă Centezimală Hahnemanniană, adică metoda de diluare dezvoltată de Doctorul Hahnemann, fondatorul homeopatiei.