Ipeca
Planta care nu se lasă ușor îmblânzită
Remediu ancestral al indienilor Tupi din Brazilia, rădăcinile de Ipeca sunt folosite în prezent de laboratoarele farmaceutice. Dar Ipeca a rămas o plantă sălbatică. Se cultivă foarte greu, iar principiile sale active, în special alcaloizii săi toxici*, nu sunt nici ele ușor de exploatat.
Ipeca, inițial un remediu al indienilor din Brazilia
Ipeca a fost folosită inițial de către indienii Tupi de pe coasta braziliană pentru proprietățile sale vomitive și antidizenterice. Un iezuit portughez pe nume Trystram a adus planta în Europa la sfârșitul secolului al XVI-lea. Dar primele scrieri despre Ipeca au fost redactate abia în 1648, de către medicul olandez Guillaume Pison și medicul german Georges Margraff. Ei au lăudat proprietățile vomitive ale rădăcinii, dar au oferit doar o descriere botanică foarte vagă a plantei. După douăzeci și patru de ani, în 1672, Ipeca a ajuns în sfârșit în Franța, adusă din America de Sud de un medic francez pe nume Le Gras. Ipeca a fost înscrisă în prima ediție a Farmacopeei franceze, în 1818.
Cum arată planta Ipeca?
Ipeca este un arbust brazilian cunoscut și sub numele de Ipeca de Matto Grosso. Este de dimensiuni mici, nu depășește 40 cm, și aparține familiei Rubiaceae. Frunzele sale, alungite și întregi, pot atinge 7 cm lungime. Ipeca poate fi recunoscut după florile sale albe, grupate în ciorchini terminali semisferici. Rădăcinile de Ipeca, destul de sinuoase, depășesc rareori 15 cm în lungime. Culoarea lor variază de la maro-roșcat închis la maro foarte închis și au o grosime de 4-5 mm.
Unde crește Ipeca?
Ipeca de Mato Grosso crește în stare sălbatică în zonele de pădure umedă din Brazilia și Bolivia. Este cunoscut și sub numele de Ipeca inelat minor, din cauza rădăcinilor sale care constau într-o succesiune de umflături circulare. Există o altă specie de Ipeca, numită Ipeca inelat major, deoarece rădăcinile sale, mai mari și de culoare alb-cenușie, pot atinge până la 10 mm în diametru. Această ultimă varietate nu crește în Brazilia, ci în Nicaragua și în Costa Rica.
Ipeca: o plantă greu de cultivat
S-au făcut încercări de a cultiva Ipeca, atât în Brazilia, cât și în Malaezia sau India, dar fără succes de fiecare dată. În parte, din cauza condițiilor solului, dar mai ales din cauza faptului că este nevoie de prea mult timp (trei-patru ani) până când se poate aștepta prima recoltă. Acesta este motivul pentru care și astăzi sunt folosite numai plante sălbatice de Ipeca. După recoltare, plantele proaspete sunt curățate de cea mai mare parte a rădăcinilor și puse înapoi în pământ pentru a asigura recoltele ulterioare. Rădăcinile de Ipeca sunt uscate la foc sau la soare și tăiate înainte de a fi trimise rapid în laboratoare, unde sunt transformate în produse de sănătate.
Principii active care trebuie manipulate cu grijă
Ipeca conține trei alcaloizi principali*: emetina, cefelina și psihotrina. Aceștia sunt prezenți în rădăcinile și rizomii plantei. Principalul alcaloid*, emetina, are proprietăți puternice emetice și, în doze mari, poate fi toxic pentru oameni. Emetina provoacă aritmii cardiace, hipotensiune arterială și tulburări gastrointestinale. În plus, eliminarea urinară a acestei molecule este extrem de lentă și dificilă. Durează, în medie, 60 de zile. Pe lângă acești alcaloizi*, Ipeca conține și o cantitate foarte mare de amidon.
* Alcaloizii sunt molecule pe bază de azot, majoritatea de origine vegetală. Descoperirea lor, la sfârșitul secolului al XIX-lea, a făcut posibilă dezvoltarea multor medicamente.