Sunătoarea
Sunătoarea: micile sale perforații pot ajuta la evitarea depresiilor mici
Numele Millepertuis (i.e. sunătoare) are originea în franceza veche și înseamnă „o mie de găuri”, deoarece frunzele sale par a fi străpunse de un mare număr de orificii mici. Folosită de mult timp în medicină și popularizată pe scară largă pentru efectele sale antidepresive, sunătoarea are numeroase virtuți și un efect pozitiv dovedit asupra stării de spirit.
Sunătoarea: 1000 de găuri și peste 40 de nume
Sunătoarea are multe nume. Cel mai cunoscut dintre acestea este „iarba Sfântului Ioan”, deoarece perioada sa de înflorire maximă este în jurul datei de 24 iunie, data sărbătorii Sfântului Ioan. Se mai numește și iarba zânelor, iarba străpunsă, iarba cu o mie de virtuți, iarba cu o mie de găuri, alungă-diavolul și chiar arnica nervilor, deoarece observația terapeutică a demonstrat acțiunea sa benefică în urmările traumatismelor suferite de terminațiile nervoase și de sistemul nervos în general.
Cum să recunoaștem sunătoarea?
Sunătoarea, a cărei denumire oficinală este Hypericum perforatum, este o plantă perenă din familia Hypericaceae, care măsoară între 25 și 100 cm. Tulpina subterană este lemnoasă, iar tulpina verticală are două nervuri proeminente bine marcate. Frunzele sale, care pot fi eliptice sau liniare, au un limb punctat cu numeroase glande translucide care conțin ulei esențial: celebrele „mille trous”(i.e. „mii de găuri”) din franceza veche, care au dat numele sunătoarei. În ceea ce privește florile, acestea sunt de un galben strălucitor, iar fructele sunt capsule ovoidale, mai lungi decât caliciul.
Unde crește sunătoarea?
Sunătoarea este o plantă sălbatică heliofilă, adică are nevoie de multă lumină solară pentru a se dezvolta. De asemenea, este calcicolă, ceea ce înseamnă că preferă solurile bogate în calciu și nu tolerează solurile acide. Sunătoarea se teme, prin urmare, de umbră și de umezeală. De aceea, preferă pajiștile însorite, marginile drumurilor și marginile pădurilor. Și asta, oriunde crește: în Europa, Asia, Africa de Nord și America de Nord.
Un remediu ancestral
Folosirea medicinală a sunătoarei este, fără îndoială, veche de mii de ani, dar utilizarea sa atestată documentar datează încă de la începutul erei creștine. Dioscoride, medic și botanist grec care a trăit între anii 20 și 40 d.Hr., o recomanda în rețetele sale. Mai târziu, în Evul Mediu, sunătoarea a fost asociată cu magia albă. Se crede că are capacitatea de a speria spiritele chinuitoare, de unde și denumirea de „alungă-diavolul”. Sunătoarea a fost inclusă în Farmacopeea franceză în 1818 și, în zilele noastre, este folosită pe scară largă împotriva depresiei nervoase.
Care sunt virtuțile sunătoarei ?
Sunătoarea contribuie la bunăstarea fizică și morală. Planta întreagă înflorită conține componente care au o acțiune acțiune asupra modulării dispoziției, cu un efect pozitiv asupra stării de spirit. Această acțiune pare să fie legată de naftodiantrone, precum hipericina și pseudohipericina, ca și de floroglucinoli, ca hiperforina. Mecanismul de acțiune al sunătoarei asupra dispoziției nu este încă cunoscut, dar efectele sale antidepresive sunt dovedite.
Punctul de vedere al OMS
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recunoaște ca fiind „clinic stabilită”utilizarea sunătoarei pe cale orală în tratamentul „depresiei ușoare până la moderate”. Ea recunoaște ca fiind „tradițională”utilizarea locală a sunătoarei pentru tratarea „tăieturilor, iritațiilor, arsurilor minore”și a infecțiilor virale ale pielii.