Omeoart, despre cum arta face bine

 

 

Există multe voci care scot în evidență beneficiile activităților artistice asupra corpului și asupra minții. Scrisul, pictura, muzica și dansul aduc pozitivitate, scad nivelul de stres, de anxietate și cresc emoțiile și starea de bine. La toate aceste lucruri s-a gândit și Christian Boiron când, în 2001, a fondat Omeoart, Asociația Culturală BOIRON. Dacă la început asociația a avut drept scop strângerea de fonduri obținute din vânzarea operelor de artă create de copii, fonduri pe care să le investească apoi într-o secție a unui spital de oncologie din Roma, astăzi ea promovează activități artistice în spitale, farmacii și în alte spații publice din întreaga lume.

 

Care este legătura între artă și homeopatie?

 

Christian Boiron spune că arta este cel mai bun medicament împotriva “intoleranţei şi modul cel mai discret şi incisiv de a explora inexplorabilul”. Noi spunem că arta oferă privitorilor o poartă de acces spre o lume pe care ei o pot crea așa cum își doresc. Pentru copii o lume cu super-eroi și zâne, iar pentru adulți o lume cu liniște, sănătate și calm. Arta este o formă de poveste exprimată diferit pentru toată lumea, dar cu același efect, trezește imaginația, stârnește creativitatea și starea de bine. Iar asta ne dorim și noi să facem, să readucem aminte oamenilor de acea stare minunată pe care o ai când intri în lumea artistică.

 

Gregorio Mancino a pictat pereții Institutului pentru Sănătatea Mamei și Copilului din  București

 

Deși înființată în Italia, Omeoart, Asociația Culturală Boiron desfășoară încă timid diverse activități și în România, susținând și promovând spectacolele de teatru sau diverse evenimente de impact. La începutul lunii septembrie, Omeoart l-a adus în România pe Gregorio Mancino, un pictor italian care, de mai bine de 20 de ani, și-a dedicat viața cauzelor sociale. Gregorio Mancino a pictat holul și o parte dintre saloanele secției de Izolare I din Institutul pentru Sănătatea Mamei și Copilului situat în zona Lacul Tei din București. El speră ca toate culorile vii care îmbracă acum pereții spitalului să smulgă copiilor un zâmbet și să-i ajute să evadeze într-o lume a creativității. Gregorio este ambasador UNICEF și merge în toată lumea, acolo unde oamenii au nevoie de el, și picturile lui pot să aducă un zâmbet pe fața tuturor.

 

 

După 18 ani de activitate am înțeles că activitatea Omeoart a devenit extrem de apreciată de spitale sau farmacii și extrem de iubită de către noi. În tot acest timp, Omeoart a reușit să creeze un întreg ambient nou într-un spital de copii care suferă de cancer și de alte boli care necesită spitalizare pe termen lung. Gregorio Mancino, pictorul asociației, duce mai departe această credință și prin Movimentart (arta în mișcare), el oferind momente caritabile spectaculoase în întreaga lume.

 

De la pictura în spitale, case pentru bătrâni sau școli, având la activ 23 spitale pictate în lume, 42 școli, 6 gări, 4 penitenciare, cea mai mare inimă mobilă a lumii realizată împreună cu noi în Piața Domului din Milano în anul 2014.

 

Arta este o stare de spirit pe care dacă o îmbrățișezi te poartă departe, îți liniștește mintea, îți umple inima și te plimbă prin lumi nevăzute și neexploatate. Pentru noi, Omeoart este mai mult decât o asociație, este nucleul din care pleacă starea de bine și se răspândește către cei care au cea mai multă nevoie.